
Procesul dintre firma care a cumpărat societatea de Drumuri şi Poduri şi Asociaţia Salariaţilor, respectiv Telido Suceava şi Asociaţia Salariaţilor (PAS) a ajuns la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asta după ce, intre timp, s-a schimbat şi proprietarul acestei societăţi. Societatea Telido din Suceava a vindut societatea de Drumuri şi Poduri, inainte de a semna actul de vinzare-cumpărare cu Consiliul Judeţean, acţionarului unic Pavel Pădure din Vaslui. Marcela Lozneanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că astăzi ar urma să se semneze actul de vinzare-cumpărare de la Drumuri şi Poduri cu noul proprietar, insă, din cauza procesului care a ajuns la Inalta Curte de casaţie şi Justiţie, au fost necesare unele modificări in proiectul contractului aprobat. Astfel, acţiunile vindute de Consiliul Judeţean Botoşani vor fi transferate cumpărătorului la data constituirii tuturor garanţiilor solicitate de vinzător, iar transferul se va face prin inscrierea cumpărătorului in registrul acţionarilor societăţii. Contractul va fi desfiinţat de drept ca urmare a anulării de către instanţa judecătorească a rezultatului licitaţiei de privatizare, iar in cazul desfiinţării contractului, ca urmare a anulării de către instanţă a rezultatului licitaţiei, vinzătorul va returna cumpărătorului sumele incasate ca plată a preţului acţiunilor, fără dobinzi sau penalităţi aferente, iar cumpărătorul va avea dreptul de a ridica in natură mijloacele fixe aduse ca aport personal in contul investiţiilor de dezvoltare a societăţii, asumate prin contract.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia