Copii in schimbul banilor: 700 de copii au ramas fara ambii parinti plecati la munca in strainatate

1 octombrie 2006

Mii de botosaneni isi cresc copiii prin corespondenta. Răpusi de saracie, acestia isi lasa odraslele acasa si pleaca la munca in strainatate. 713 copii din judetul Botosani au ambii parinti plecati si sunt lasati in grija rudelor sau a statului. Numarul acestora, este, insa, mult mai mare, dar nu a fost raportat autoritatilor
locale.
Fenomenul - potrivit datelor furnizate de Directia Generala de
Asistenta Sociala si Protectia Copilului- a căpătat proporţii ingrijorătoare: 700 de copii au ambii părinţii plecaţi la muncă in străinătate. In statisticile intocmite pe baza rapoartelor primate de la primariile din judet figureaza 422 de cupluri care au plecat in strainatate lasindu-si copiii in grija altora. Dintre aceştia, 630 se află in grija rudelor pină la gradul IV. Cum, in unele cazuri, copiii au fost neglijaţi, Direcţia pentru Protecţia Copilului a instituit măsuri de protecţie pentru 14 dintre aceştia, recurgind şi la măsuri radicale: internarea unora in centre de plasament şi plasarea altora in grija asistenţilor maternali profesionişti. 83 de copii au fost lasati in grija statului, dintre care unul la asistent maternal
profesionist, 30 in centre de plasament si 52 la rude de gradul 4. Cei mai mulţi botosaneni plecaţi in străinătate cu contract de muncă sint in comunele: Blindesti- 27 de familii plecate, Bucecea- 25, Corni- 19 de familii sau Darabani- 12 familii plecate care au lasat acasa 16 copii. Numărul celor care au plecat in străinătate fără contract este, insă, mult mai mare, insa nu toti au declarat la
primarie faptul ca si-au lasat minorul in grija altuia. Un exemplu concret este comuna Dersca, renumita pentru exodul localnicilor in Italia. De aici, autoritatile au primit doar 3 declaratii. Fenomenul copiilor "orfani" cu părinţi este, probabil, unul dintre cele mai neaşteptate, pe care le trăieşte familia romanească.
Specialistii spun ca multi dintre aceştia devin elevi-problemă: agresivitate, delincvenţă, consum de droguri, tutun, alcool, apartenenţă la grupuri negative, risc sporit de abandon şcolar

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia