Reprezentanţii Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (MMSSF) au propus compensarea in bani a cupoanelor de tren nefolosite, renunţandu-se astfel la ideea acordării tichetelor de masă. Ministerul Muncii propune astfel modificarea Legii nr. 565/2004 privind acordarea unor facilităţi pensionarilor prin compensarea in produse alimentare ori eliberarea unor tichete de masă pentru cupoanele de călătorie pe calea ferată rămase neutilizate. Reprezentanţii MMSSF au precizat că procedeul propus iniţial, pe lingă faptul că era costisitor, tipărirea şi gestionarea tichetelor de masă putind fi făcute numai de agenţi autorizaţi, prezintă şi dezavantajul unui flux financiar şi de informaţii greu de controlat. Fiecare pensionar beneficiază de şase taloane de călătorie cu o reducere de 50%. Potrivit estimărilor MMSSF, in anul 2007, pentru compensarea financiară a cupoanelor de tren vor fi alocate aproximativ 230 milioane de lei noi. Pensionarii vor primi banii pentru tichetele nefolosite in cursul anului acesta cel tarziu in luna aprilie 2007, odată cu plata drepturilor de pensie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia