
Situaţie critică la Grup Şcolar Şendriceni. Cadrele didactice au primit doar 60% din drepturile salariale pe luna iulie cit şi pentru concediu, in timp ce personalul auxiliar nu a incasat nici un leu pentru munca prestată. Reprezentanţii unităţii de invăţămint din Şendriceni au solicitat ajutorul Consiliului Judeţean, respectiv a Ligii Sindicatelor din Invăţămint pentru rezolvarea situaţie, insă fără prea mult succes. Dorin Ciuştea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că unitatea şcolară de la Şendriceni este singura din judeţ care a ajuns in situaţia de a nu fi plătit o parte din salarii şi drepturile băneşti pe concediile de odihnă salariaţilor. "La Liceul din Şendriceni este o situaţie critică faţă de celelalte unităţi de invăţămint din judeţ. Toate primăriile din judeţ vor avea probleme in ceea ce priveşte achitarea salariilor pentru cadrele didactice, insă, la Şendriceni, situaţia a fost generată mai repede. A venit la noi contabila liceului să ne prezinte situaţia. Nu ştiu cum şi-au planificat banii de salariu şi, in plus, au şi mult personal auxiliar. Aceste acţiuni coroborate au creat incapacitatea de plată a Primăriei Şendriceni. Nu ştiu, posibil ca Primăria să fi plătit şi alte drepturi faţă de cele ciştigate de cadrele didactice in instanţă", a precizat vicepreşedintele CJ. Dorin Ciuştea spune că, deşi situaţia este critică la Şendriceni, Consiliul Judeţean nu are cum să ajute Primăria pentru a rezolva această problemă intrucit şi visteria acestei instituţii este goală. De altfel, CJ a repartizat recent unităţilor administrativ teritoriale din judeţ sumele alocate de Guvern pentru plata restanţelor salariale cadrelor didactice din judeţ. Ciuştea a declarat că singura speranţă in vederea rezolvării situaţiei stă in rectificarea bugetară din august.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia