Instituţia Prefectului intenţionează să deschidă centre de informare europeană in biserici. Astfel, preotul va deveni formatorul de opinie in comunitate, iar enoriaşul va putea afla toate noutăţile care ţin de Uniunea Europeană de la acesta. Modelul va fi preluat din Polonia. Prefectul Cristian Roman a declarat că dorinţa de a infiinţa aceste centre a fost formulată şi de reprezentanţii Protopopiatului Botoşani, după campania derulată in mediul rural, care a avut ca scop informarea cetăţenilor şi conştientizarea acestora despre schimbările care vor avea loc după intrarea Romaniei in UE. Campania s-a derulat pe parcursul lunii iulie şi urmează să aibă loc şi luna aceasta in municipiile Botoşani şi Dorohoi şi in oraşul Bucecea. "Am invitat tot ceea ce inseamnă vector şi factor de imagine in comunitatea respectivă, respectiv director de şcoală, preoţi, aceştia fiind un element important, ei dorind chiar un program separat in acest sens. Văzind in Polonia ce s-a intimplat in perioada de preaderare imi doresc să facem acelaşi lucru in Botoşani, adică să incercăm să cooptăm biserica, fiind cea mai importantă instituţie din punct de vedere a increderii populaţiei in instituţii, in a forma centre de informare europeană", a spus prefectul Cristian Roman. Reprezentantul Guvernului in teritoriu urmează să aibă o intilnire cu protopopii din Botoşani, Dorohoi, Darabani şi Săveni pentru a discuita acest aspect. Mai mult, urmează să se facă o instruire pe această temă cu preoţii din judeţ, pentru ca aceştia să transmită, mai departe, enoriaşilor, noutăţile care le aduce UE.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia