Sporuri de dificultate pentru membrii Comisiei locale de fond funciar

1 octombrie 2006

Membrii Comisiei locale de fond funciar vor fi stimulaţi financiar, incepind cu luna iulie, pentru munca depusă in cadrul comisiei. Aceştia vor fi plăţi cu bani din bugetul consiliilor locale, stimulentul financiar fiind acordat sub forma unui spor de dificultate care reprezintă 50% din salariul de incadrare al acestora. Mai mult, o indemnizaţie vor primi şi acei cetăţeni care vor fi cooptaţi in această comisie, dar care nu sunt salariaţi. Pină acum aceasta activitate se desfăşura pe bază de voluntariat. "Scopul este pe de o parte de a-i stimula financiar ca să muncească şi peste program, respectiv seara, simbăta, duminica, pentru că cetăţenii nu sunt acasă", a declarat Mihai Elvădeanu, subprefectul judeţului Botoşani. In cazul in care se va constata că membrii comisiei vor incasa stimulentele financiare, dar nu işi vor indeplini sarcinile de lucru atunci vor fi amendaţi. Amenda este de pină la 50% din salariul de incadrare. Sporul de dificultate va fi stabilit de către primar, prin dispoziţie şi in limita fondurilor salariale disponibile. Şi indemnizaţia pe care o vor primi cetăţenii care nu fac parte din comisie va fi stabilită tot de primar şi reprezintă media sporului acordat salariaţilor din comisie. Primăriile care nu dispun de fonduri pot cere sumele necesare efectuării acestor plăţi la rectificarea bugetară.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia