O fetita din Botosani, operata la Bucuresti pentru ca suferea de boala oaselor de sticla

1 octombrie 2006

Copilul de 14 ani nu a mers niciodata. Medicii Spitalului "Marie Curie" din Bucuresti au fost nevoiti sa intervina, in aceasta saptamina, pentru a-i reconstrui oasele cu implanturi din titan. Micuta Sorina Iftimie s-a nascut cu aceasta boala foarte rara, numita boala oaselor de sticla, maladie care inmoaie structura osoasa. Parintii fetitei au incercat pe toate caile sa gaseasca un tratament, insa eforturile lor de pina acum au fost zadarnice. De curind, fetita a ajuns la "Marie Curie", iar medicii spitalului au decis sa suporte interventia chirurgicala, care costa aproximativ 5.000 de euro, din fondurile institutiei, precum si de la Ministerul Sanatatii. Operatia, urmata de o alta, in care fetitei i se va face un implant de titan, ar putea sa ii dea sanse fetitei sa mearga pentru prima data in viata. Medicii sustin ca primele consecinte ale acestei operatii s-ar putea vedea in 2007, cind Sorina ar putea sa se tina pe propriile picioare. Boala oaselor de sticla sau maladia "Lobstein", cum i se spune in limbaj medical, reprezinta un sindrom de deformare a scheletului osos la copii. Afectiunea se transmite genetic si are la baza mutatia unei gene implicate in sinteza colagenului. O astfel de boala apare la fiecare 20.000 de copii nascuti. In Romania au existat pina acum 2.500 de astfel de cazuri.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia