Șeful învățământului botoșănean, mesaj de condoleanțe la moartea profesorului George Avăcăriței. „Un nume reprezentativ pentru sportul botoșănean”

15 noiembrie 2026
Autor: George Ignat | [email protected]

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, a transmis un mesaj de condoleanțe la moartea profesorului George Avăcăriței. George Avăcăriței, fost profesor la Colegiul Național „A.T. Laurian”, fost inspector de Educație Fizică al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și fost director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Botoșani, s-a stins la vârsta de 79 de ani în urma unor probleme de sănătate.

„Am primit cu profund regret vestea trecerii în neființă a domnului profesor George Avăcăriței, un nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean. Fost profesor al Colegiului Național „A.T. Laurian” Botoșani, inspector școlar pentru educație fizică și sport, director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Botoșani, domnul George Avăcăriței și-a dedicat activitatea profesională educației și formării generațiilor de elevi, contribuind la dezvoltarea sportului botoșănean. În aceste momente de tristețe, transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat”, a precizat Bogdan Suruciuc.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia