FOTO Profesorul din Botoșani care a dedicat peste 40 de ani cercetării și formării tinerilor. „Eu am sacrificat totul pentru că mi-a plăcut, am vrut să devin profesor universitar”

Foto: Ziarul de Iasi

Profesorul Ilie Siminiceanu a împlinit 80 de ani pe 12 iunie 2026. Născut în localitatea Corni, județul Botoșani, acesta a absolvit în 1969 Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Iași, cu rezultate excepționale. A urmat o carieră universitară de 42 de ani, între 1969 și 2011, perioadă în care a contribuit la pregătirea studenților, masteranzilor și doctoranzilor din domeniul ingineriei chimice. În interviul acordat cu ocazia ceremoniei de omagiere, profesorul a vorbit despre începuturile sale în universitate, despre profesorii care i-au influențat parcursul și despre sacrificiile făcute pentru cercetare.

„Mi-a plăcut. Eu am sacrificat totul pentru că mi-a plăcut, am vrut să devin profesor universitar”, a spus el, pentru „Ziarul de Iași”.

Profesorul a relatat că a fost atras de activitatea academică și de cercetare încă de la început, fiind influențat de profesori importanți ai perioadei, printre care Constantin Calistru, care i-a fost mentor și care l-a încurajat să aprofundeze ingineria chimică, scrie sursa citată.

,,Am fost «capturat» de un mare profesor al timpului, Calistru, care era decan, după aia a venit Curescu, da? Și care citea tot timpul reviste americane (…), pe care nu le pricepea oricine, ce-i acolo, că era multă matematică”, a povestit Ilie Siminiceanu.

O direcție importantă a activității sale a fost introducerea și aplicarea modelării matematice în ingineria chimică. Profesorul a explicat că această disciplină nu poate evolua ca știință fără concepte, metode și ecuații proprii, iar modelarea matematică a avut un rol esențial în dezvoltarea domeniului.

„Noi am introdus și am aplicat modelarea matematică. Așa devine o știință”, a subliniat acesta.

Înainte de 1989, activitatea sa de cercetare a fost strâns legată de industria chimică românească. A amintit că România avea zece combinate chimice de îngrășăminte și că specialiștii erau implicați în proiecte de optimizare a proceselor industriale. A participat la activități desfășurate la nivel național, în care se căutau soluții pentru eficientizarea proceselor și dezvoltarea unor tehnologii proprii. Profesorul a rememorat și dificultățile acelei perioade, când industria avea nevoie de materii prime, iar cercetătorii trebuiau să găsească soluții pentru a reduce dependența de importuri, arată Ziarul de Iasi.

„Era o nebunie, n-aveai materie primă, deja… întrerupsese gazul la aragaz ca să meargă fabrica. Deci era pusă pe dos problema. Dar asta era treaba. Dădea ordin: ce-i asta, catalizatori, să-i importăm, că erau scumpi? Când ăla tot crea noi legi și noi reguli, să li le facem noi; ce, noi nu putem să le facem?”, a povestit acesta, referindu-se la eforturile de dezvoltare a unor soluții tehnologice proprii.

De asemenea, munca în universitate presupunea un program extrem de solicitant.

„Eu n-aveam weekend. Sâmbăta și duminica veneam la școală pentru că nu erau studenți și aveai timp și liniște, dar de lucru, de scris, de treburi”, a mărturisit profesorul.

A evocat și perioada mutării în clădirea nouă a universității, când spațiile erau disponibile, însă dotările și aparatura necesare cercetării lipseau.

„Ne-am mutat aici în clădirea nouă, în Asachi, dar fără nimic, nicio dotare. Deci nu s-au dat decât ziduri, când n-am avut și aparatură”, a povestit acesta.

În prezent, la aproximativ 15 ani de la încheierea activității didactice universitare, păstrează o legătură strânsă cu facultatea. Profesorul are în continuare un cabinet la Inginerie Chimică și spune că vine aproape zilnic la universitate. El a subliniat că nu a dorit să ocupe în continuare orele altor cadre didactice, în contextul schimbărilor și al dificultăților legate de numărul de studenți și de posturile disponibile.

„Ca profesor consultant am dreptul la un spațiu. Nu iau niciun leu, deci numai de la pensie, iau de la casa de pensii, atât”, arată el.

În ceea ce privește schimbarea generațiilor de studenți și transformarea mediului universitar prin apariția noilor tehnologii, profesorul consideră că, în esență, studenții au rămas la fel.

„Nu-s diferențe. Tot studentul-i student, totdeauna ca întotdeauna, da. Numai că evident tehnologia i-a schimbat puțin. Nu mai vezi biblioteca plină sau cum noi, în Corpul A, învățam în celebra bibliotecă”, a remarcat profesorul.

Colaborări internaționale și cercetări în domeniul procedeelor fotochimice

După 1989,  Siminiceanu și-a orientat o parte importantă a activității către colaborările internaționale, în special prin programele Erasmus. A contribuit la dezvoltarea mobilităților studenților și a colaborărilor cu universități din Viena, Paris, München, Barcelona, Toulouse, Poitiers și Newcastle.

În paralel, a dezvoltat cercetări în domeniul procedeelor fotochimice, care presupun activarea reacțiilor chimice prin intermediul luminii.

„Aceste reacții provocate de lumină sunt de mare viitor”, a explicat profesorul.

Unul dintre domeniile în care a lucrat a fost procedeul foto-Fenton, temă în jurul căreia au fost dezvoltate mai multe teze de doctorat. A discutat și despre direcțiile importante ale ingineriei chimice contemporane.

„Un domeniu mare al ingineriei chimice este bioingineria și al doilea mare este energia solară”, a spus Ilie Siminiceanu.

În ceea ce privește energia solară, profesorul a explicat că transformarea directă a razelor soarelui în electricitate rămâne o direcție importantă de cercetare, în special prin creșterea randamentului tehnologiilor fotovoltaice.

,,S-a ajuns la abia 25% randamentul de transformare directă”, a conchis universitarul.

Activitatea științifică a profesorului Ilie Siminiceanu cuprinde 188 de articole, citate de peste 2.500 de ori, și 27 de volume. A coordonat 15 teze de doctorat și a contribuit la dezvoltarea unor discipline din domeniul Ingineriei Procedeelor Nepoluante. Printre lucrările sale se numără și volume dedicate istoriei științei, precum „Moștenitorii lui Alfred Nobel” și „Dicționar de chimiști”. În 1986, a primit Premiul „Nicolae Teclu” al Academiei Române. A condus Catedra de Tehnologia Substanțelor Anorganice și Materiale de Construcții între 1996 și 2005 și a fost membru în Consiliul Facultății și Senatul TUIASI timp de trei decenii. Este membru al Academiei de Științe Tehnice din România și al unor organizații profesionale de profil.