Performanță! Un tânăr din Botoșani, pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar

11 noiembrie 2026
Autor: Mihaela Macovei | [email protected]

Un tânăr din Botoșani s-a clasat pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026. Tânărul atlet Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66. El a participat la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Dakar, Senegal.

Într-o finală dominată de un ritm extrem de ridicat, tânărul atlet botoșănean a luptat până la linia de sosire. Cursa a fost câștigată de kenyanul Enock Tuitoek.

Sportivul legitimat la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Botoșani a avut oportunitatea de a concura alături de unii dintre cei mai valoroși tineri alergători ai lumii.

România, reprezentată de 16 sportivi la Dakar

Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar au loc în perioada 31 octombrie și 13 noiembrie 2026.  Timp de 14 zile, 2.700 de sportivi cu vârste de până la 17 ani din întreaga lume vor concura la 25 sporturi - atletism, badminton, baseball 5, baschet 3x3, box, breaking, canotaj - sprint pe plajă, ciclism șosea, futsal, gimnastică artistică, handbal pe plajă, echitație - sărituri peste obstacole, înot, judo, lupte pe plajă, rugby în 7, scrimă, skateboarding (stradă), taekwondo, tir cu arcul, tenis de masa, triatlon, volei pe plajă, windsurfing, wushu taolu. România este reprezentată de 16 sportivi la zece discipline.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia