Programul SAMTID, finantat fara ca documentele sa fie in regula

1 octombrie 2006

Seria neregulilor in programul de alimentare cu apă Samtid continuă la Botoşani. Iuliu Păcurariu, consilierul personal al ministrului Administraţiei şi Internelor, a constatat, intr-un nou control efectuat la Botoşani, că lipseşte cartea tehnica şi proiectul lucrarii aducţiunii de apă de la Darabani. Consilierul personal al lui Blaga spune că documentaţia respectivă a fost găsită parţial, la Nord-Proiect, după ce a avut o discuţie pe această temă cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai Instituţiei Prefectului. "Am fost la Nord-Proiect să caut cartea tehnică şi proiectul de reabilitare a sistemului de distribuţie a apei potabile din Darabani şi, suspect, am constatat că lipseşte dosarul privind drenul. Am vrut să văd prin cartea tehnică a construcţiei dacă a fost respectat proiectul, ca să fac o evaluare. Această documentaţie trebuia făcută şi predată de firma Codin", a precizat Iuliu Păcurariu. Acesta nu ştie care ar fi motivul pentru care o parte din documentaţie lipseşte, insă bănuieşte că acesta a fost indosit, deoarece nu au fost respectate specificaţiile din proiect. Consilierul MAI a declarat că va sesiza in această situaţie şi Poliţia. "Voi trimite o hirtie scrisă Poliţiei in care voi explica lipsa acestor documente", a adăugat Păcurariu. Potrivit sursei citate, proiectul de reabilitare a sistemului de distribuţie a apei potabile de la Darabani şi Săveni va presupune costuri suplimentare. Iuliu Păcurariu a declarat că se vor face noi proiecte privind tehnologia de tratare a apei din cele două localităţi, intrucit apa nu este potabilă, lucru care va presupune cheltuieli suplimentare in acest proiect. "Este posibil să se mărească imprumutul la apă pentru cele două localităţi şi sunt necesare noi proiecte pentru tratarea apei şi dorim să vedem şi valoare acestuia. La Darabani sunt situaţii cind apa este cristalină, dar şi cind vine roşie din cauza prezenţei fierului. Avem obligaţia de a interveni asupra tratării apei", a mai spus consilierul lui Blaga. In maxim două săptămini se vor cunoaşte costurile suplimentare in acest proiect şi care vor trebui contractate de consiliile locale ale celor două oraşe prin imprumut bancar. Reprezentantul MAI se va intoarce in două săptămini, la Botoşani, intr-un nou control.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia