Un botoșănean a gonit cu poliția pe urmele sale, a abandonat mașina și a luat-o la sănătoasa. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, la data de 08 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au procedat la oprirea regulamentară, în localitatea Nicșeni, a unui autoturism, condus de către tânăr, de 28 de ani, din aceeași localitate.
„În urma efectuării de către polițiști a semnalelor de oprire, conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia. În scurt timp, tânărul a oprit și a abandonat autoturismul, încercând să se sustragă controlului, însă a fost urmărit și prins de către polițiști. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează reprezentanții Poliției.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia