Un șofer a ajuns în fața judecătorilor după ce o motocicletă s-a înfipt în mașina pe care o conducea. Motociclistul nu a avut nicio șansă. Internat în comă, avea să moară a doua zi. Procurorii l-au absolvit pe șofer de vină, considerând că acesta nu încălcase legea în vreun fel care să conducă la producerea accidentului. Era însă băut, potrivit Ziarul de Iasi.
În dimineața zilei de 29 august 2023, Mihai Benchea a mers împreună cu fratele său la cimitirul din Oțeleni, pentru a placa cu piatră mormântul părinților. După cum avea să povestească ulterior, la prânz, a băut 300 ml de vin de casă. În jurul orei 16.00, a mers până la magazinul din centrul satului, de unde a cumpărat două doze de bere, pe care le-a luat cu dânsul la cimitir. Le-a băut pe parcursul următoarei ore. Odată treaba terminată, s-a urcat la volanul autoturismului VW cu care venise, îndreptându-se cu fratele său spre o fâșie de vie pe care o avea pe drumul spre Hândrești. Într-o curbă la dreapta, de pe un drum de exploatare, a apărut o motocicletă, care s-a izbit practic în partea stângă a autoturismului, în dreptul stâlpului. Motociclistul frânase, dar nu putuse evita coliziunea. Benchea nu avusese nicio reacție. Nici nu văzuse motocicleta, conștientizându-i prezența doar în momentul impactului.
Aruncat din șa pe carosabil, motociclistul nu a avut practic nicio șansă. A fost internat în comă de gradul IV, cu un traumatism cranio-cerebral sever cu fractură de bază de craniu, o fractură de femur drept, alta de gleznă și o alta de humerus stâng. A decedat a doua zi.
Benchea a fost absolvit de răspundere în privința producerii accidentului. Avea prioritate, iar motociclistul nu respectase indicatorul „STOP” montat pe drumul de exploatare, înaintea intersecției. S-a constatat însă că șoferul era băut. La ora 20.40, el avea o alcoolemie de 0,68‰ în sânge. Alcoolemia teoretică la ora accidentului a fost evaluată la 1,02‰, ceea ce însemna depășirea limitei de 0,8‰ dincolo de care consumul de alcool la volan devine faptă penală. Benchea a contestat valoarea estimată a alcolemiei, afirmând că în momentul accidentului era lucid și coerent. Considera că alcoolul fusese eliminat din sânge, întrucât depusese efort fizic. Simpla sa apreciere nu reprezenta însă o probă, iar magistrații Judecătoriei Pașcani au respins-o.
Citește continuarea pe Ziarul de Iasi
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia