O femeie din județul Botoșani a fost sfâșiată de doi câini în timp ce ducea gunoiul. Nenorocirea s-a produs, marți, la Petricani (Săveni). Botoșăneanca de 30 de ani mergea să ducă gunoiul, când doi câini ai unui vecin ar fi scăpat din țarcul în care erau ținuți și au sărit direct pe ea. Inclusiv polițiștii au intervenit pentru a o scăpa pe femeie.
„În urma unui apel prin 112, care sesiza ca o femeie este atacata de câini, in orașul Saveni, polițiștii care au ajuns la fata locului au intervenit pentru îndepărtarea câinilor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Proprietarul, un barbat de 58 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei, spun polițiștii.
„A fost întocmit și dosar penal pentru infracțiunea de neluare de catre proprietarul câinilor a măsurilor de orevenire a atacului canin”, a precizat Nenișcu.
Botoșăneanca a fost dusă de urgență la spital.O femeie, care a fost martor la întregul eveniment, ne-a declarat că femeia atacată de câini este necăjită, a fost crescută la casa de copii și nu este o persoană care să provoace în vreun fel.
„E un suflet de om! Mergea să ducă gunoiul și dintr-un sat vecin (Petricani), au scăpat doi câini lupi la cineva și au atacat-o. Au rupt bucăți din ea, păr pe cap nu mai are. Este în stare critică la spital, la Botosani. Aseară era în comă, nu știu dacă și-a revenit. A avut nevoie de transfuzie de sânge. E ceva de groază”, a declarat, exclusiv pentru BotosaniNews, femeia.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia