Un bărbat din Botoșani a fost reținut de polițiști după un scandal cu soția. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 01 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Corni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, acesta ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa, prin aceea că ar fi contactat-o telefonic pe soția sa, de 45 de ani, ulterior, s-ar fi apropiat fizic de aceasta. Mai mult decât atât, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul i-ar fi distrus telefonul mobil soției, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 800 de lei”, anunță polițiștii.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia