Doi tineri din Suceava au dat de necaz la Botoșani. Cei doi au fost prinși de polițiști cu două transporturi ilegale de lemne.
La data de 29 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control, în comuna Gorbănești, o autoutilitară, condusă de către un tânăr, de 23 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, acesta transporta o cantitate mai mare de material lemnos decât cea înscrisă pe avizul de însoțire, respectiv 3 metri cubi de material lemnos.
Astfel, conducătorul auto a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 2.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar cantitatea de material lemnos care nu se regăsea în documente a fost supusă confiscării.
La data de 30 octombrie 2026, în jurul orei 03:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în municipiul Dorohoi, o autoutilitară, condusă de către un tânăr, de 36 de ani, din județul Suceava.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta transporta cantitatea de aproximativ 3 metri cubi de material lemnos, fără a deține documente legale de transport sau proveniență.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru abaterea comisă la regimul silvic, iar cantitatea de material lemnos.
O nouă alertă meteo! Ce anunță meteorologii până pe 2 noiembrie
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia