Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

28 octombrie 2026

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis, miercuri seară, judecători Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul de înşelăciune cu un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro scrie News.ro.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, miercuri, contestaţia procurorilor DIICOT la decizia de luni a Tribunalului Bucureşti, care le-a respins solicitarea de prelungire a mandatului de arestare preventivă pentru Georgescu. Decizia magistraţilor este definitivă.

Luni, 26 octombrie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare pentru Călin Georgescu, înlocuind-o cu o măsură mai blândă, în dosarul de înşelăciune cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro, cea a plasării sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia, care nu era definitivă, a fost contestată de către procurorii DIICOT.

În acest dosar, Călin Georgescu, Ioan Rusen şi un cetăţean italian sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat convingând un om de afaceri român că ar putea obţine o finanţare de 6 milioane de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii de peste un milion de euro.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii septembrie 2021, Georgescu, Rusen şi cetăţeanul italian au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat sub autoritatea liderului – cetăţean român, în vârstă de 64 de ani – în special pe teritoriul României, dar şi al Marii Britanii „în scopul obţinerii de foloase patrimoniale injuste”.

Probatoriul administrat până în prezent a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate în Bucureşti şi judeţul Argeş, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracţional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obţine o finanţare de 6.000.000 de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii. În aceste condiţii, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 de euro.

Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 de euro, cu condiţia depunerii unei garanţii suplimentare, aceştia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 de euro.

Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane de euro.

În 7 octombrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au anunţat că au pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu, după ce puseseră sechestru şi pe vila din Mogoşoaia a fostului candidat la alegerile prezidenţiale.

Călin Georgescu mai are patru dosare penale pe numele său, două recente şi două mai vechi, în acestea din urmă fiind deja trimis în judecată.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia