Un tată și fiul acestuia au ajuns la spital în urma accidentului de luni seară, de la Avrămeni. Mama a fost resuscitată la fața locului, dar din păcate, nu a putut fi salvată. Tatăl și fiul au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, iar ulterior au fost transportați la spital.
O tragedie rutieră a avut loc luni seară în județul Botoșani. O femeie a murit într-un accident rutier la Avrămeni, iar alte două persoane, un bărbat și un copil de 7 ani, au fost rănite. Din primele informații obținute de BotosaniNews, cele trei persoane circulau cu un triciclu în momentul producerii accidentului.
Într-o curbă, cel de la volan, un bărbat de 54 de ani de a pierdut controlul triciclului și s-au răsturnat.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanță, care au încercat să o salveze pe femeie, dar din păcate aceasta nu a supraviețuit. Avea doar 48 de ani.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs nenorocirea.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia