Comandantul Garnizoanei Botoșani și al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, locotenent-colonelul Ciprian-Andrei Apopei, a transmis un mesaj, duminică, de Ziua Armatei, către toți cei prezenți, subliniind faptul că numărul veteranilor de război s-a redus, timpul trece, ei ne părăsesc, dar e important să profităm cât mai sunt în viață pentru a le asculta poveștile și pentru a le arăta respectul cuvenit.
„Sunt tot mai puțini. Timpul pe care îl mai avem pentru a le asculta poveștile și pentru a le arăta recunoștința noastră este tot mai scurt. Avem datoria să le fim alături, să îi respectăm și să ne asigurăm că experiențele și sacrificiile lor nu vor fi uitate”, a declarat Ciprian Andrei Apopei.
O amplă manifestare de onoare și respect dedicată celor care servesc și au servit patria are loc duminică, la Botoșani. Evenimentele organizate de Ministerul Apărării Naționale, prin Garnizoana Botoșani, au atras sute de cetățeni de toate vârstele.
Ziua Armatei a debutat sub semnul recunoștinței, primele ceremonii succesive de depuneri de coroane având loc începând cu ora 09:30 la monumentul „Col. Victor Tomoroveanu” de pe strada Ștefan Luchian, urmate de momentul solemn de la monumentul „Gl. Gheorghe Avramescu”.
Evenimentul central s-a mutat ulterior la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Piața 1 Decembrie 1918. Într-o atmosferă plină de emoție, oficialitățile locale, veteranii de război și cadrele militare au asistat la intonarea solemnă a Imnului Național și la oficierea serviciului religios. Alocuțiunile oficiale au subliniat sacrificiul înaintașilor și rolul fundamental pe care Armata României îl are în garantarea siguranței naționale.
Punctul culminant al dimineții, mult așteptat de public, îl reprezintă defilarea detașamentului de onoare. Plutoanele de militari din cadrul Garnizoanei, alături de tinerii elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, oferă o demonstrație impecabilă de disciplină și rigoare militară.
În paralel, parcarea din fața Magazinului Central Botoșani de pe strada Victoriei a devenit principalul pol de atracție pentru copii și pasionații de tehnologie militară. Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” a expus echipamente și vehicule impresionante din dotare, oferind celor prezenți ocazia rară de a vedea de aproape tehnica de luptă și de a discuta cu militarii.
Tot în această zonă, Centrul Militar Județean a înregistrat un interes crescut la standul de promovare a carierei militare, unde numeroși tineri au solicitat detalii despre oportunitățile și provocările pe care le presupune purtarea uniformei Armatei României.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia