Amenzi de până la 5.000 de lei pentru funcționarii care cer copii după acte emise de stat

22 octombrie 2026

Personalul instituțiilor publice care continuă să le ceară cetățenilor și firmelor copii după documente emise de alte instituții ale statului ar putea fi amendat cu până la 5.000 de lei, iar conducătorii instituțiilor riscă sancțiuni de până la 25.000 de lei.

Un proiect de lege inițiat de PNL a fost adoptat de Senat și urmează să fie dezbătut și votat de Camera Deputaților, care e for decizional. Proiectul a trecut la limită, cu voturile AUR, USR și ale unor senatori neafiliați, în timp ce senatorii PSD și UDMR s-au abținut.

Inițiatorii susțin că, deși legislația interzice de mai mulți ani o serie de practici birocratice, cetățenii continuă să fie puși pe drumuri și să suporte costuri suplimentare pentru a obține documente pe care instituțiile publice ar trebui să le solicite direct între ele, scrie Profit.ro, citat de spotmedia.ro.

Ce practici birocratice ar putea fi sancționate

Amintim că de la 1 ianuarie 2022 este interzis ca instituţiile publice să mai solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii ale statului. Legislația prevede, printre altele, interzicerea dosarelor cu șină și a solicitării de articole de birotică, acceptarea documentelor semnate electronic și fotocopierea gratuită a actelor. Cu toate acestea, autorii proiectului afirmă că, în lipsa unor sancțiuni, regulile sunt încălcate în continuare.

„Li se solicită copii legalizate în loc de certificarea conformității, li se refuză documentele transmise electronic, li se solicită documente emise de alte instituții pe care ar trebui să le obțină în sistem interinstituțional, li se solicită dosare cu șină și birotică, li se percep taxe suplimentare nejustificate”, arată inițiatorii.

Amenzi pentru funcționari și conducătorii instituțiilor

Proiectul introduce sancțiuni pe trei niveluri, în funcție de responsabilitatea persoanei care încalcă legea. Funcționarii și ceilalți angajați ai instituțiilor publice vor putea primi amenzi între 1.000 și 5.000 de lei dacă solicită copii după documente emise de alte autorități, cer dosare cu șină sau articole de papetărie, refuză documente semnate electronic ori nu acceptă copiile cărții de identitate transmise prin e-mail, în condițiile prevăzute de lege.

Amenzile pentru conducătorii instituțiilor vor fi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei dacă nu își îndeplinesc obligațiile administrative curente. Printre abateri se numără nepublicarea online a formularelor și informațiilor despre serviciile publice, neasigurarea fotocopierii gratuite, lipsa unor metode alternative de plată sau neutilizarea cu precădere a comunicării electronice cu beneficiarii.

Sancțiunile cele mai mari, între 5.000 și 25.000 de lei, vor putea fi aplicate șefilor instituțiilor care nu își informatizează procesele și procedurile sau nu își dezvoltă capacitatea de furnizare a serviciilor publice electronice. Totodată, vor fi sancționate și nerespectarea unor obligații privind drepturile de autor asupra programelor informatice dezvoltate în cadrul contractelor de achiziții publice.

Cine va aplica amenzile

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor reveni personalului cu atribuții de control și inspecție din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României, împuternicit în acest scop. Verificările vor putea fi făcute din oficiu sau în urma sesizării unei persoane vătămate. Autoritatea va trebui să publice pe site datele de contact, un formular electronic standardizat pentru sesizări și un raport anual privind activitatea de constatare și sancționare.

Proiectul stabilește un termen de prescripție de șase luni de la săvârșirea faptei. Persoanele sancționate vor putea achita, în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii. De asemenea, vor putea contesta sancțiunea la judecătoria competentă, în același termen de 15 zile.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia