Elevii Liceului „Demostene Botez” din Trușești au avut parte, în cadrul Programului national „Școala Altfel”. de o activitate educativă deosebită, desfășurată în mijlocul naturii, în pădurea și pepiniera silvică Guranda, alături de reprezentanții Ocolului Silvic Trușești, inginerii silvici Cătălin Ciobanu și Octavian Pavăl.
Printre copaci, povești despre pădure și lecții învățate direct din natură, elevii au descoperit mai multe despre rolul pădurii în viața noastră, importanța protejării mediului, grija față de arbori și responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o are pentru păstrarea unui mediu sănătos. A fost o ocazie minunată de a înțelege că pădurea nu înseamnă doar copaci, ci un întreg univers al vieții, un echilibru fragil și o moștenire pe care avem datoria să o protejăm.
În cadrul vizitei în Pepiniera Silvică Guranda, natura a devenit o adevărată sală de clasă, iar fiecare explicație a specialiștilor silvici a adus mai aproape de sufletele copiilor frumusețea și importanța muncii dedicate îngrijirii și regenerării pădurilor.
„Prin astfel de întâlniri, copiii învață că respectul față de natură se construiește prin cunoaștere, implicare și gesturi simple, dar pline de semnificație. O sămânță de informație plantată astăzi poate deveni mâine o conștiință verde, iar un copil care învață să iubească pădurea va deveni un adult mai responsabil față de mediul înconjurător”, a declarat, pentru BotosaniNews, profesorul Cătălina Gania.
„Micul polițist” – o zi dedicată educației și siguranței!În cadrul programului „Săptămâna Altfel”, preșcolarii de la Grădinița Nr. 1 și Grădinița Nr. 2, structuri ale Școlii Gimnaziale Nr. 1 Vorniceni, au participat la activitatea educativă „Micul polițist”, desfășurată în cadrul parteneriatului dintre grădiniță și Poliție.
Prin joc de rol și exemple practice, copiii au învățat cum să circule corect, să recunoască indicatoarele rutiere și să respecte regulile de siguranță în trafic.
„Inițiativa evidențiază preocuparea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Vorniceni pentru diversificarea experiențelor educaționale și consolidarea colaborării cu instituțiile comunității, în vederea formării unor deprinderi esențiale pentru viața de zi cu zi”, susține profesorul de educație timpurie Alina Moldovan.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia