Cum a ajuns o asistentă medicală în Penitenciarul Botoșani după ce a fost trădată de fostul iubit

19 octombrie 2026

O femeie de 52 de ani, care a fost escortată în Penitenciarul Botoșani, era asistent medical, iar ancheta a pornit după ce a fost trădată de fostul iubit.

Corina Ciubotariu a fost condamnată de Tribunalul Suceava pe 16 octombrie. Ea a primit pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunii de „trafic de droguri de risc și mare risc”. Femeia fost identificată și preluată de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, fiind arestată. Ulterior, polițiștii dus-o în Penitenciarul Botoșani, unde va sta până va ajunge într-un penitenciar pentru femei.

Corina lucra ca asistent medical la o clinică din Suceava, unde avea acces la medicamente și substanțe cu regim special. În perioada ianuarie 2019 – iunie 2020, femeia ar fi sustras de la locul de muncă 11  fiole de morfină, patru fiole de diazepam, două fiole de fenobarbital și o fiolă de tramadol. Substanțele erau păstrate într-o locuință din satul Sfântu Ilie și, potrivit anchetatorilor, erau destinate administrării ilegale către diferite persoane, în afara cadrului medical autorizat.

Cazul a ieșit la iveală în iunie 2020, când fostul iubit al asistentei s-a prezentat la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și a predat mai multe fiole cu substanțe stupefiante, descoperite în locuința în care cei doi trăiseră împreună, scrie stireasucevei.ro.

Bărbatul le-a povestit anchetatorilor că femeia obișnuia să aducă acasă medicamente și materiale medicale de la unitățile sanitare unde lucra. De asemenea, acesta a declarat că o transportase în repetate rânduri cu mașina la diferite persoane cărora asistenta le administra tratamente la domiciliu.

În fața instanței, femeia a negat acuzațiile și a susținut că fostul concubin ar fi încercat să se răzbune pe ea din cauza unor neînțelegeri legate de locuință. Judecătorii i-au respins apărarea, apreciind că declarațiile martorului erau susținute de celelalte probe administrate în dosar.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia