Un medic din județul Botoșani a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe din Botoșani după ce i s-a făcut rău acasă. Vineri, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani – Substația Săveni, format din asistenta medicală Flori Danalache și ambulanțierul Daniel Danalache, a intervenit la domiciliul unui bărbat de 56 de ani, aflat în stare de inconștiență. Este vorba despre un medic de familie din Săveni.
„Pacientul a fost transportat la CPU Săveni, unde a prezentat stop cardiorespirator. Au fost inițiate imediat manevrele de resuscitare și aplicate două șocuri electrice externe, obținându-se reluarea circulației spontane (ROSC). Intervenția promptă a echipajului SAJ, în colaborare cu medicul de gardă al CPU Săveni, dr. Pârvu, a contribuit la succesul resuscitării”, precizează cadrele medicale de la ambulanță.
Evaluarea electrocardiografică a evidențiat un infarct miocardic acut, fiind solicitat un echipaj de terapie intensivă mobilă.
„La sosirea acestuia, pacientul era conștient, cooperant, cu scor Glasgow 15. Prin coordonarea eficientă a echipajelor și a structurilor medicale implicate, s-a realizat transferul direct către centrul de specialitate din Iași, fără o etapă intermediară la UPU Botoșani, reducând astfel timpul până la accesul la îngrijirile de specialitate”, au precizat cadrele medicale.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia