Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, joi, la trei persoane din orașul Bucecea și comuna Blândești, bănuite de comiterea infracțiunilor de fals sub semnătură privată, falsificare de instrumente oficiale și folosirea instrumentelor false.
„În urma probatoriului administrat a reieșit faptul că persoanele vizate de anchetă ar fi utilizat instrumente aparținând autorităților publice locale sau instrumente false(ștampile), în scopul eliberării de documente care să ateste în mod fals inexistența debitelor restante a unor persoane fizice către autoritățile publice locale”, potrivit polițiștilor.
În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate, au fost identificate și ridicate o sută de înscrisuri care prezintă interes în cauză.
De asemenea, polițiștii au identificat o armă tip pistol, o arbaletă și luneta aferentă și elemente de muniție, care au fost ridicate, iar cercetările au fost extinse și pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia