9.147 de lei în doar opt ore. Aceasta este suma record pe care un bărbat care apela la mila publică a reușit să o strângă de la trecătorii din Iași, într-o singură zi de „muncă”. Povestea, care depășește cu mult veniturile unui salariat obișnuit, a luat însă o întorsătură neașteptată în momentul în care „cerșetorul” a fost luat la întrebări de autorități.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții l-au identificat pe bărbat în timp ce acesta solicita bani de la oameni. Dincolo de suma uriașă găsită asupra sa, atenția agenților a fost atrasă de un detaliu revoltător din trecutul și stilul de viață al bărbatului. Potrivit reprezentanților Poliției Locale Iași, acesta nu este deloc o persoană lipsită de resurse, ba din contră: în realitate, bărbatul este cunoscut pentru faptul că ar conduce un autovehicul de lux, marca Lexus.
Practic, în timp ce trecătorii îi ofereau bani din puținul lor, impresionați de o falsă vulnerabilitate, bărbatul obținea un profit orar de peste 1.140 de lei, o sumă pe care mulți români nu o câștigă nici într-o săptămână întreagă de muncă cinstită.
Polițiștii locali au întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției în baza Legii nr. 61/1991 (privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), coroborată cu O.G. nr. 2/2001. Întreaga sumă de 9.147 de lei, strânsă în cele opt ore de apelat la mila publică, a fost ridicată de autorități în vederea confiscării.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia