FOTO O doctoriță din Botoșani, erou internațional. A salvat viața unui om pe aeroport

15 octombrie 2026

Elena Sumanariu, o tânără din Botoșani, care profesează ca medic în Marea Britanie, a devenit erou internațional după ce a salvat viața unui bărbat pe unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume. Botoșăneanca a demonstrat că jurământul lui Hipocrate nu cunoaște granițe sau zile de concediu, intervenția ei  făcând diferența dintre viață și moarte.

Secunde dramatice la Miami Immigration Hall

Medicul botoșănean, care lucrează ca rezident specialist la Spitalul William Harvey din Ashford (Kent), abia aterizase în Miami, Statele Unite ale Americii, pregătindu-se pentru o binemeritată vacanță. Pe data de 22 septembrie 2026, chiar în zona de Imigrări a aeroportului din Miami (Miami Immigration Hall), un pasager s-a prăbușit brusc din cauza unui stop cardiac.

Fără să stea pe gânduri, doctorița a sărit în ajutorul străinului. A realizat imediat că bărbatul nu mai avea puls și a început manevrele de resuscitare cardio-pulmonară (CPR). Datorită prezenței ei de spirit și a intervenției prompte, inima bărbatului a fost repornită cu ajutorul unui defibrilator. Gestul său altruist și profesionist a atras rapid atenția jurnaliștilor străini, devenind un exemplu de devotament medical dincolo de fișa postului.

„Deși situația a fost neașteptată și, firește, stresantă, pregătirea mea medicală a preluat controlul, iar reacția mea a fost aproape instinctivă”, a declarat botoșăneanca Elena Sumanariu pentru publicația britanică Kentonline.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia