Ți se rupe inima! Apelul disperat al unei mame din Botoșani al cărei fiu a fost rănit într-un accident în Indonezia. „Vă implor să ne ajutați”

13 octombrie 2026

O femeie din Botoșani face un apel disperat pentru a-și ajuta fiul de 34 de ani rănit grav într-un accident în Bali. In data de 22 noiembrie 2025, Rares-Dumitru Tomache se deplasa cu scuterul pe o strada din Bali, Indonezia, cand a fost implicat intr-o coliziune frontala cu un autocar. De atunci se află  in spital si necesita supraveghere medicala continua.

„In această dureroasă încercare, implor cerul că rugăciunile noastre să fie ascultate, dar vă implor și pe cei ce v-ați intersectat cu mesajul meu, să ne ajutați financiar cu cât puteti să-l aducem acasă pe Rareș, unde îl așteptăm cu toții, familia si prietenii de-o viață, care împreună l-au susținut cu rugăciuni și ajutor financiar. Pot spune că prietenii lui Rareș l-au salvat, s-au abandonat pe ei și au luptat pentru strângerea de fonduri, îmi asum riscul și îi nominalizez Cosmin, Robert, Max, Dan, Maco, Filip, Camasis, Vlad. Sumele însumate din donații, împrumuturi și din agoniseala familiei și trimise spre spitale, medicamente și toate celelalte cheltuieli au depășit pâna acum suma de 80.000 euro. Acum ar mai fi nevoie de minim 40.000 euro, care înseamnă 26.000 euro transportul în România, datoria la spitalul BIMC KUTA din Bali Indonezia, unde a avut prima intervenție chirurgicală și celelalte datorii făcute în acest scop. Știu că nu toată lumea dispune de bani, dar o rugăciune și o distribuire a informatiilor mai departe ne-ar ajuta foarte mult. Pe noi părințiii, băncile nu ne împrumută pentru că avem o vîrstă 75 și 76. Menționez că soțul meu este diagnosticat și cu un început de demență, așa se explică și faptul că nu m-am putut deplasa în Indonezia să-mi văd copilul”, mărturisește femeia.

Familia lui încă se luptă cu politica spitalului din Bali, care nu vrea să-l mai îngrijească într-un mod adecvat, și nici nu mai vrea să-i reconstruiască craniul fără încă 13.000€, costul operației de cranioplastie. Mai mult decât atât, după ce s-a plătit aproape 33.000€, spitalul din Bali i-a propus mamei lui Rareș să plătească jumătate din suma totală a cheltuielilor, care este de aproape 82.000€, pentru a-l externa înainte de operația de cranioplastie.

„Rugamintea unei mame disperate catre voi toti, sa ma ajutati, fiecare cu cat poate, pentru a putea achita facturile pentru operatiile suferite si spitalizarea lui Rares”, este apelul femeii.

40.000 de euro, suma care îl desparte pe Rareș de drumul spre casă

Transportul aerian asistat medical din Indonezia până în România este estimat la 26.000 de euro. La această sumă se adaugă datoriile rămase către Spitalul BIMC Kuta din Bali. Potrivit familiei, pentru a organiza repatrierea și a achita obligațiile restante ar fi necesari cel puțin 40.000 de euro.

Donații se pot face în conturile mamei:

Titular RodicaTomache

RAIFFEISEN BANK

cont LEI RO36RZBR0000060004804640

cont EURO RO79RZBR0000060029517429

cont DOLARI RO50RZBR0000060029392239

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia