Un tânăr de 20 de ani, din județul Botoșani, este anchetat de polițiști după ce a ieșit cu mopedul la plimbare deși nu are permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 12 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, în localitatea Prăjeni, un moped, condus de către un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar mopedul condus nu este înmatriculat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea in circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia