De 34 de ani, Gheorghe Cirimpei face parte din echipa Electroalfa, companie în care a ajuns în 1992, când avea 32 de ani. A început ca electrician, într-o echipă formată din numai câțiva oameni, și a participat la dezvoltarea activității de producție, de la realizarea echipamentelor electrice de joasă tensiune până la extinderea către cele de medie tensiune. De-a lungul timpului, a ocupat funcții de coordonare, inclusiv cea de Director de Producție. S-a pensionat în ianuarie 2025, dar continuă să lucreze în companie, unde pregătește un coleg care urmează să preia conducerea producției.
„În 1992, când am venit la Electroalfa, m-am alăturat unei echipe care însemna nici mai mult, nici mai puțin decât câțiva oameni pe care îi puteai număra pe degete. În acea perioadă dificilă, post comunism, îmi aduc aminte că eram bucuros că am găsit de muncă. La început făceam de toate în companie, și mecanică, și electricitate, făceam dulapuri electrice de la A la Z”, spune Gheorghe Cirimpei, într-un interviu pentru Revista CARIERE.
Până să ajungă la Electroalfa, acumulase deja 15 ani de experiență la Electrocontact, fosta fabrică de echipamente electrice de joasă tensiune din Botoșani. Își începuse activitatea imediat după absolvirea liceului tehnologic din oraș, unde se specializase ca electrician. Primii trei ani i-a petrecut în controlul calității, iar ulterior a devenit maistru într-o secție de Tablouri Unicate.
La Electroalfa, anii care au urmat au adus noi responsabilități și schimbări în modul de lucru. Echipa s-a mărit, au fost dezvoltate echipamente electrice unicate, iar activitatea s-a mutat într-un sediu nou, care găzduiește astăzi sediul central al companiei. În paralel, au apărut tehnologii și metode de producție diferite, pe care angajații au trebuit să le învețe.
Pentru Gheorghe Cirimpei, capacitatea de adaptare și disponibilitatea de a învăța au reprezentat elemente importante ale acestei evoluții. În paralel cu activitatea profesională, a urmat și Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
„Compania s-a dezvoltat treptat: au fost angajați noi colegi, s-au schimbat tehnologii, s-au schimbat și vremurile, ne-am adaptat și noi după vremuri. Poate că acesta a fost un element definitoriu al echipei Electroalfa, o continuă adaptare la nou și o dorință constantă de a învăța tehnologii noi.”
Unul dintre principalele motive pentru care Gheorghe Cirimpei a rămas la Electroalfa a fost posibilitatea de a lucra în domeniul care îl pasiona. Îl atrăgea procesul de producție în întregime, de la interpretarea unei scheme electrice și alegerea componentelor până la realizarea unui echipament funcțional, pregătit pentru client.
„Pe mine m-a atras partea de producție și inovație, să fac un produs de la A la Z, să iau un contract, schema, aparatajul electric, un dulap metalic și din toate aceste componente să fac un produs finit funcțional care să meargă la client.”
O parte importantă a activității presupunea adaptarea produselor la cerințele concrete ale beneficiarilor. Inginerii mergeau la fața locului, efectuau măsurători, iar echipa de producție realiza dulapuri electrice în funcție de spațiul disponibil și de particularitățile fiecărui amplasament. Uneori, dimensiunile trebuiau ajustate pentru a ține cont de existența unei grinzi sau a unui stâlp.
În cei 34 de ani, Gheorghe Cirimpei a fost implicat în toate etapele procesului de producție, atât ca electrician, cât și în funcția de Director de Producție, coordonând secțiile de echipamente electrice de joasă și medie tensiune.
Schimbările tehnologice au reprezentat o altă parte importantă a carierei sale. La început, echipa realiza numai echipamente de joasă tensiune și utiliza aparataj electric românesc, cunoscut din perioada anterioară anului 1990. Ulterior, compania și-a diversificat furnizorii, a introdus componente noi și a început să producă și echipamente de medie tensiune.
Pentru Gheorghe Cirimpei, fiecare schimbare venea cu lucruri noi de învățat. Curiozitatea față de tehnologiile care apăreau era atât de mare încât, își amintește el, inclusiv în concediu se gândea la ce noutăți ar putea găsi la întoarcerea la serviciu.
Citește mai mult pe Revista Cariere!
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia