Un copil de trei ani, din județul Botoșani, este în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină într-o curte. Joi, un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, aflat în deplasare către o altă solicitare, a fost redirecționat pentru acordarea asistenței medicale unui copil în vârstă de 3 ani, din Hlipiceni, accidentat de un autoturism în curtea unei gospodării.
La sosirea echipajului, copilul prezenta policontuzii, cu deteriorarea stării clinice, alterarea stării de conștiență și scăderea saturației de oxigen. Echipajul SAJ a inițiat imediat măsurile de stabilizare a pacientului, care a fost ulterior predat echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM), direcționat de asemenea către caz.
Având în vedere gravitatea situației, din coordonarea medicală a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD, care a aterizat în localitate și a preluat copilul de la echipajul TIM, în vederea transportului către o unitate medicală de specialitate.
Intervenția s-a desfășurat prin colaborarea echipajelor medicale terestre și aeriene, pentru asigurarea continuității îngrijirilor medicale și a transferului pacientului în condiții de siguranță.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia