Patinoarul din Parcul de agrement Cornișa din municipiul Botoșani se va deschide pe 23 octombrie, au anunțat reprezentanții parcului.
El va funcționa de luni până vineri între orele 13:00- 20:30, iar sâmbăta și duminica, dar și în sărbători legale în intervalul 11:00- 20:30.
Începând din acest sezon, copiii vor avea la dispoziție un program dedicat lor, intitulat „Luni învăț să patinez”. În cadrul proiectului, elevii și preșcolarii beneficiază de acces gratuit la patinoar, în baza carnetului de elev, având astfel posibilitatea de a descoperi și exersa patinajul.
Prima zi dedicată proiectului va fi luni, 2 noiembrie 2026.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia