Lovitură pe piața mașinilor second-hand! ANAF începe noi controale

1 octombrie 2026

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a declanșat o ofensivă masivă la nivel național împotriva evaziunii fiscale din piața mașinilor rulate. Sub denumirea codificată „Acțiunea ATOM- Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini”, inspectorii au luat în vizor, într-o primă etapă, 35 de firme și intermediari din domeniu. Miza este uriașă: în parcurile auto ale acestor entități a fost deja identificat un stoc de autoturisme evaluat la peste 38 de milioane de euro.

Ce caută inspectorii în parcurile auto?

Inspectorii antifraudă vor să afle dacă realitatea din teren bate cu cea din acte. Practic, fiecare mașină găsită fizic în parcurile auto va fi verificată în oglindă cu evidențele financiar- contabile ale firmelor.

Principalele obiective ale verificărilor includ: reconstituirea întregului circuit economic al fiecărui autoturism, de la achiziție până la vânzarea finală, verificarea achizițiilor intracomunitare și a modului în care acestea sunt declarate, monitorizarea strictă a aplicării regimului special de TVA pentru bunuri second-hand, compararea prețurilor de vânzare cu valorile trecute în documentele fiscale, pentru a stopa declararea parțială a veniturilor.

Cum fentau comercianții statul

Cele 35 de entități verificate nu au fost alese la întâmplare, ci în urma unei analize de risc riguroase. DGAF a scanat volumul de mașini scoase la vânzare în raport cu activitatea declarată, prețurile promovate public versus cele din acte, dar și neconcordanțele legate de stocuri.

Firmele suspecte sunt investigate pentru: nedeclararea integrală a veniturilor și nefiscalizarea vânzărilor, diminuarea artificială a valorii mașinilor și a marjei comerciale, folosirea unor contracte de intermediere fictive care nu reflectă realitatea economică.

Reprezentanții DGAF subliniază că noua strategie nu mai lasă loc de portițe legale, accentul fiind pus pe istoricul fiscal al autoturismelor. Pentru firmele unde inspectorii vor descoperi că actele nu se potrivesc cu stocurile sau că taxele au fost „fentate”, ANAF anunță măsuri drastice. În funcție de gravitatea fraudelor, sancțiunile pot merge de la amenzi usturătoare și confiscări de stocuri, până la sesizarea organelor de urmărire penală.

FOTO Se deschide o nouă clinică medicală la Botoșani. Va oferi servicii de îngrijiri paliative

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia