Acuze la adresa conducerii Consiliului Județean Botoșani. Un consilier județean critică întârzierile în achiziția de microbuze școlare

30 septembrie 2026

Sute de copii din județ fac zilnic drumul până la școală pe jos, kilometri buni, și așteaptă microbuzele școlare hibride ce trebuiau să ajungă în octombrie 2025.

În ședința de plen a Consiliului Județean Botoșani, consilierul social-democrat Galia Hrimiuc a ridicat problema întârzierii de un an în livrarea celor 18 microbuze pentru care administrația județeană condusă de Doina Federovici a obținut finanțarea de la Fondul pentru Mediu și a semnat contractul de furnizare în octombrie 2024. Cele 18 microbuze sunt destinate Școlilor Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani și „Ion Pillat” Dorohoi, precum și școlilor din Darabani, Săveni, Bălușeni, Cordăreni, Corlăteni, Curtești, Frumușica, Hudești, Ibănești, Manoleasa, Mileanca, Mitoc, Românești, Suharău, Șendriceni și Vlăsinești.

În condițiile în care termenul de livrare a fost depășit cu un an, administrația condusă de Valeriu Iftime trebuie să explice de ce această întârziere a fost tolerată și de ce interesul copiilor care au nevoie de transport sigur către școală nu a fost pus înaintea întârzierilor administrative și contractuale.

Redăm integral punctul de vedere al consilierului județean PSD, Galia Hrimiuc:

Pe 16 octombrie 2024, în sala de ședințe a Palatului Administrativ din Botoșani, se semna de către fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Doina Federovici, contractul pentru furnizarea a 18 microbuze școlare hibride, pentru care s-a atras o finanțare de la Fondul pentru Mediu. Termenul de livrare pentru cele 18 microbuze școlare hibride, care trebuiau să ajungă la cele două școli speciale din subordinea CJ-ului și la 16 școli din județ, era octombrie 2025. Ne apropiem de octombrie 2026, iar microbuzele nu au ajuns încă la beneficiari.

Nu de mult, echipa actuală de la conducerea CJ-ului susținea că cea mai importantă etapă a unui proiect este implementarea, și nu finanțarea. Putem înțelege acest punct de vedere, pentru că CJ Botoșani nu a atras nicio finanțare importantă în mandatul dumneavoastră și era normal să găsiți o scuză, pe lângă aceea deja uzată și pe care nu o mai crede nimeni, că lucrați la proiecte majore care se vor materializa „după ani și ani”, vorba cântecului. Dar, din punctul nostru de vedere, al consilierilor social-democrați, credem că lucrurile stau un pic invers – atragerea finanțării este mai importantă decât implementarea ei.

Cu toate acestea, vedem nenumărate exemple în care tocmai implementarea proiectelor moștenite lasă de dorit. Sunt zeci de proiecte, mai mici, mai mari – „firimituri”, cum le numeați dumneavoastră, dar firimituri care, adunate, totalizează câteva pâini bune de mâncat în mandatul acesta – întârziate cu lunile, unele chiar cu anii, cum este și cazul acestui proiect de dotare a școlilor cu microbuze școlare hibride.

Au trecut deja doi ani de la semnarea contractului și cam tot atâta de la preluarea mandatului de către dumneavoastră, iar microbuzele hibride școlare, despre care anul trecut, într-o ședință de CJ, spuneați că sunt necesare pentru ca elevii din mediul rural să poată ajunge la școală și pentru a renunța la învățământul simultan, tot nu au ajuns.

Domnule președinte Valeriu Iftime, nu cerem nimic în plus față de ceea ce face orice administrator responsabil: să urmăriți contractele și proiectele CJ-ului și să cereți furnizorilor și prestatorilor rezultate, să-i puneți să dea socoteală atunci când termenul trece și contractele nu se execută sau se execută prost, așa cum s-a întâmplat deja în cazul unor proiecte încheiate.

Domnule Iftime și stimați colegi,

De pe urma acestei întârzieri nu suferă nici Consiliul Județean, nici primăriile, nici școlile, nici angajații acestor instituții – ci copiii, care au nevoie de un drum sigur către școală.

Un an de întârziere față de termen este mult prea mult pentru un lucru atât de simplu și de important. De aceea, considerăm că este necesar ca această situație să fie clarificată și ca beneficiarii acestui proiect să primească, în cel mai scurt timp, microbuzele care trebuiau să ajungă la ei încă din octombrie 2025.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia