FOTO Accident mortal în care a fost implicat un camion din Botoșani. Un tânăr de 32 de ani a murit

24 septembrie 2026

Un accident rutier soldat cu moartea unui tânăr de 32 de ani a avut loc joi pe drumul european E85 (DN2) în afara localității Adjud din județul Vrancea. Un autoturism condus de un tânăr din Bacău a intrat sub o cisternă de carburanți condusă de un șofer din Botoșani.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 32 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, în afara localității Adjud, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu o autocisternă, condusă de un bărbat, de 55 de ani, din județul Botoșani”, a transmis Poliția Vrancea.

Botoșăneanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Ce a transmis Serviciul de Ambulanță

Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a direcționat imediat la fața locului un echipaj medical de urgență cu asistent de la Substația Adjud. La sosirea echipajului, șoferul în vârstă de 32 de ani se afla în stop cardio-respirator.

Echipajul medical a început imediat manevrele avansate de resuscitare la locul accidentului. După 20 de minute de masaj cardiac și suport vital, organismul pacientului a răspuns, fiind înregistrate din nou funcții vitale.
Victima a fost transportată de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Adjud.

Din păcate, imediat după predarea la unitatea spitalicească, pacientul a intrat din nou în stop cardio-respirator.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia