FOTO Tragedie cumplită pe un drum județean! Trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite

23 septembrie 2026

Un grav accident rutier, soldat cu trei morți și patru răniți, a avut loc, miercuri după-amiază, pe drumul județean DJ 208L, în județul Iași. Accidentul a avut loc pe drumul dintre Pașcani și Brătești, în comuna Stolniceni-Prăjescu, acolo unde un autoturism a intrat sub un camion.

„Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat”, a transmis ISU Iași.

Alte trei persoane – două femei și o minoră – au fost evaluate și asistate medical la fața locului de echipajele medicale și de prim ajutor calificat.

Conducătorul autocamionului, un bărbat, a fost evaluat la fața locului, fără a fi identificate leziuni în urma evenimentului.

La fața locului a intervenit și echipajul de salvare aeriană, alături de forțele și mijloacele terestre mobilizate pentru gestionarea situației de urgență.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia