„Carte frumoasă cinste cui te-a scris''. Versul lui Tudor Arghezi a fost poziționat la loc vizibil pe un raft al Bibliotecii Comunale din Corni, nu doar ca un semn de apreciere pentru autorii celor aproape 30.000 de volume de carte din acel imobil, ci și ca o invitație la lectură, o invitație la a descoperi ''lumea'' din interiorul a două coperți de carte.
Biblioteca din localitatea Corni este considerată una dintre cele mai bune din mediul rural din județul Botoșani. Are cantitate, are calitate, dar mai ales are în spatele său oameni care țin la educație și la viitor, scrie Agerpres.ro.
În urmă cu șapte ani, instituția bibliotecii funcționa la parterul unui bloc, într-un spațiu mic și impropriu. A fost mutată într-o clădire nouă, care adăpostește Căminul Cultural Corni. Acum, spațiul este luminos, cărțile așezate impecabil pe rafturi, pregătite să fie răsfoite. Din păcate, interesul pentru lectură printre localnici este foarte scăzut.
''Societatea are nevoie de copii cu școală. Biblioteca comunală nu se adresează doar copiilor și elevilor, ci tuturor oamenilor din societate. Societatea răspunde mai puțin, pentru că probabil oamenii au alte preocupări decât să citească cărți astăzi'', a declarat primarul din Corni, Valerian Vărvăruc.
Corneliu Andronache este răspunzător de biblioteca din Corni. El a preluat de curând ''frumoasa moștenire'' de la fosta bibliotecară, care s-a pensionat după ce zeci de ani a pus suflet în tot ceea ce a făcut.
Speranța lui Corneliu Andronache este ca noile generații să înțeleagă că a citi o carte este diferit de a căuta o informație pe telefon, tabletă, laptop sau calculator.
Nu mai puțin de opt comune - Bălușeni, Broscăuți, Concești, Durnești, Hilișeu Horia, Ibănești, Răchiți și Văculești figurează ca având bibliotecile comunale desființate.
Este și cazul celei din Hilișeu Horia, care a fost comasată cu biblioteca școlară și a fost mutată la școala din localitate. Clădirea fostei biblioteci a fost reabilitată și modernizată, primind altă destinație.
''Biblioteca școlară este cumva și bibliotecă comunală. Întreg volumul de carte, vreo 30.000 de exemplare, e la școală, dar biblioteca e accesibilă nu doar pentru elevi, ci și pentru adulți'', precizează primarul comunei Hilișeu Horia, Ioan Butnaru.
Pe lângă cele opt biblioteci comunale desființate, multe altele există fizic, dar sunt nefuncționale sau cu activitate suspendată. Este cazul comunelor Albești, Brăești, Frumușica, Leorda, Nicșeni, Rădăuți Prut, Santa Mare, Vorniceni și Vorona.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia