Un bărbat din județul Botoșani parcă și-a pierdut mințile! El și-a bătut soția până a băgat-o în spital și a distrus și gardul vecinunului. Sâmbătă, botoșăneanul a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni. Omul, de 45 de ani, din comuna Cândești, este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, și-ar fi agresat fizic soția, de 29 de ani, cauzându-i leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Mai mult decât atât, acesta și-ar fi amenințat cu acte de violență vecinul, ulterior i-ar fi distrus gardul care împrejmuiește locuința cu un obiect contondent, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Exclusiv! Percheziții într-o vamă din județul Botoșani. Sunt vizate fapte de corupție
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia