Moș Viorel, botoșăneanul martor al masacrelor dintr-un lagăr de exterminare: Vedeai cum e lovit cu bastonul și nu se mai ridică, trecea cu calul peste el de mai multe ori

Foto; Jurnalul

Istoricul Marius Oprea și echipa sa de arheologi au descoperit o nouă groapă comună în care au fost aruncate victimele atrocităților petrecute în anii ‘50 în lagărul de exterminare Salcia din Insula Mare a Brăilei. Moș Viorel, botoșănean la origine, a fost  martor al masacrelor de la Salcia: „Am văzut când viața pleca din deținuți”, potrivit Jurnalul.ro.

Pe locul fostului lagăr nu a mai rămas mare lucru. Câmpie și brusturi. Iar în mijloc o clădire pe jumătate prăbușită. Pe vremea când aici se înghesuiau într-un fel de barăci mii de deținuți, clădirea de piatră reprezenta răul: aici era centrul de comandă, locul unde își aveau birourile milițienii și gardienii. Acum nu mai poți ajunge la „centru”, boscheții sunt înalți cât un om.

„S-au hrănit cu sânge de om de au crescut așa de tare” – crede moș Viorel.

Bătrânul este unul din puținii martori care mai pot povesti despre lagăr, acum locuiește la o aruncătură de băț de „comanda milițienilor”, clădirea dărăpănată: „Axinte Viorel îmi zice, am trecut de 85 de ani, și am văzut ce s-a întâmplat aici. Ei, da cum să nu știu? A fost pușcărie grea. Îi scotea uite, colo, vezi digul…ăla de deținuți a fost făcut…. așa, și pușcăriașii lucrau acolo Și milițienii tot îi băteau. Veneau călare și se urcau cu caii pe ei, îi pisa. Care murea îl băga acolo. Cum unde? În dig. E plin de morți”.

Moș Viorel povestește că a ajuns să lucreze la lagărul din Salcia după ce a venit taman de la Botoșani, adus la muncă, la irigații. Era tractorist. Milițienii l-au luat de multe ori să transporte cu remorca apa și proviziile lagărului. Și acum, moșul vorbește ca pe vremuri. Rotește șapca în mâini și se adresează cu „șefule”.

„Mi s-a zis ca nu cumva să mă prindă că dau de mâncare pe furiș. Mă cunoșteau milițienii, știau că nu fac prostii. Dar mai le dădeam câte o țigară deținuților. Îmi ziceau că sunt pușcăriași periculoși, că sunt criminali mulți, că au omorât oameni. Știu! Știu că au fost și deținuți politici. Și tot îi băteau. Mai rău”.

Bătrânul arată cum lagărul era înconjurat cu sârmă ghimpată, iar barăci și vagoane înconjurau clădirea de beton a milițienilor.

„Lângă clădire era bucătăria. Le făcea de mâncare de toate. Dar aveau o porție mică, mică de tot. Nu ajungea un copilaș să se sature. Și erau așa de mulți, șefule”, își mai aduce aminte moș Viorel. Bătrânul spune că a văzut de mai multe ori când „viața a plecat din deținuți”: „Uite colo, ți-am arătat. Pe dig. Și dincolo, pe câmp, unde erau barăcile. Odată vedeai cum e lovit cu bastonul și cade și nu se mai ridică. Sau cum trece cu calul peste el de mai multe ori. Asta am văzut cu ochii mei. Am auzit că pe alții îi lăsau să se usuce la soare, alții în pielea goală erau dați la țânțari și la furnici. Pe unii i-au băgat în pământ direct unde i-au omorât. Pe alții îi cărau ceilalți deținuți undeva, în lagăr. Acum am auzit că îi scoate la lumină. La Agaua”.