Un bărbat care a fost găsit împușcat în cap într-o pădure localitatea Holboca din județul Iași a ajuns în comă de gradul IV la Clinica de Neurochirurgie Nicolae Oblu. Poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în pădurea din comuna Holboca, se află un bărbat care prezintă o rană la nivelul capului.
În urma deplasării la fața locului, cele sesizate s-au confirmat, fiind identificat un bărbat, de 51 de ani, care a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„În proximitatea bărbatului a fost identificat un obiect ce prezintă caracteristicile unei arme, acesta fiind ridicat în vederea efectuării verificărilor și stabilirii naturii, provenienței și eventualei utilizări a acestuia”, a transmis IPJ Iași.
Polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru stabilirea întregii situații de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia