FC Botoșani va juca duminică, 13 septembrie, cu FC Argeș. Meciul va avea loc de la ora 15:00, în etapa a 9-a din SuperLiga României. Partida este programată pe Stadionul Orășenesc din Mioveni. Ambele formații au acumulat câte 10 puncte. FC Botoșani ocupă locul 7, cu golaveraj 12-8, iar FC Argeș se află pe poziția a 11-a, cu golaveraj 4-6.
Înaintea acestei partide, antrenorul FC Botoșani, Marius Croitoru a declarat că este un meci important, în care punctele puse în joc sunt necesare.
„Vom merge să aducem puncte acasă. Este cel mai important lucru, este ideea cu care ne-am pregătit toată săptămâna și cu care plecăm la drum”, a spus Croitoru.
Tehnicianul spune că FC Argeș este o echipă puternică, care „folosește foarte bine tranzițiile”, iar elevii săi trebuie să fie „foarte atenți”. Înaintea partidei, FC Botoșani se confruntă cu probleme de lot. Este vorba despre 2-3 jucători care au suferit accidentari și nu s-au putut antrena.
„Trebuie să fim foarte atenți pentru că au trei victorii cu 1-0 și un egal, înseamnă că tot ceea ce au marcat a și contat”, a spus Croitoru.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia