Se scumpește curentul. Ministerul Energiei anunță cu cât vor crește facturile în perioada următoare

12 septembrie 2026

Creşterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi.

"Sigur că ne uităm la creşterile de tarife, pentru că toate cele legate de facturi depind de consumul fiecăruia. Sunt şi creşteri de facturi, pentru că, fiind o vară foarte călduroasă, consumatorii casnici, fiindcă spre ei ne uităm în primul rând, vor avea facturi puţin mai mari, pentru că şi consumul a fost mai mare... Probabil din cauza funcţionării aparatelor de aer condiţionat facturile sunt puţin mai mari. Într-adevăr, unul dintre furnizori a anunţat o creştere de tarif pentru perioada următoare, în continuare rămânând cel mai scăzut tarif de pe piaţă, şi mă refer, evident, la Hidroelectrica. Ne aşteptăm ca toată această perioadă de secetă, de reducere de producţie şi mai ales de închidere a reactoarelor, care a însemnat un minus de 900 de MW din contracte bilaterale la preţ fix, compensate cu cumpărări de pe Piaţa Zilei Următoare din România şi din regiune, să se regăsească în tarifele din această toamnă", a explicat Buşoi, conform Agerpres.

Potrivit demnitarului, tarifele la energie vor avea creşteri moderate în perioada următoare, de până la 10%.

"Creşterea anunţată astăzi este în jur de 7%. Noi aşa am estimat, dar nu avem toate datele aşa cum le au furnizorii, care sunt companii private. Statul are o participare în unele dintre aceste companii, dar cele mai multe sunt companii pur private. Ei au toate datele, ei au modele de business, ei ştiu exact la ce preţuri au cumpărat, câţi consumatori au. Creşteri de tarife, cel mai probabil moderate, vor fi de până în 10% pentru perioada următoare. Aici trebuie văzut de la caz la caz şi trebuie să aşteptăm anunţurile acestor furnizori", a punctat Cristian Buşoi.

Sursa: StirileProtv.ro

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia