Un tânăr de 27 de ani din județul Botoșani a fost dat dispărut. Poliția solicită sprijinul cetățenilor după ce acesta a dispărut fără urmă în Belgia. Andronic Andrei Lucian, originar din Săveni și cu domiciliul în localitatea Zahoreni, nu a mai putut fi contactat de apropiați din data de 6 septembrie 2026.
Tânărul plecase la muncă în Belgia în luna iulie a acestui an. Acolo a activat ca muncitor în construcții în mai multe locații, stabilindu-se în ultima perioadă în localitatea Anderlecht, o zonă situată în imediata apropiere a capitalei Bruxelles. Îngrijorați de faptul că acesta nu a mai dat niciun semn, membrii familiei au alertat autoritățile, fiind demarate procedurile de căutare la nivel internațional.
Autoritățile au făcut publice semnalmentele și detaliile fizice ale tânărului pentru a ajuta la identificarea lui. Are înălțime: 1,70 metri, greutate: aproximativ 70 de kilograme, constituție fizică: atletică, față ovală, ochi albaștri și păr șaten, poartă barbă și are o cicatrice fină pe obrazul stâng, rămasă în urma unei arsuri vechi
Persoanele care dețin informații utile, care l-au văzut pe tânăr în zona Anderlecht / Bruxelles sau care cunosc detalii despre locul în care s-ar putea afla sunt rugate să contacteze de urgență cea mai apropiată secție de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia