O tânără de 20 de ani, din Botoșani, este anchetat de polițiști în urma unui control în trafic. Luni, 7 septebrie, tânăra aflată la volanul unei mașini, a fost trasă pe dreapta de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că, autorizația provizorie de circulație a autoturismului ar fi expirat la începutul lunii septembrie a.c”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Astfel, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia