Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a lansat, luni, un apel către directorii unităților de învățământ din municipiu să nu solicite părinților bani pentru dotarea claselor în care învață copiii acestora.
El a declarat, pentru AGERPRES, că o astfel de solicitare este nejustificată, în condițiile în care cea mai mare parte a școlilor și liceelor din Botoșani au fost reabilitate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Am făcut investiții considerabile în sistemul educațional botoșănean, dar aceste investiții nu s-au referit doar la clădiri, care au fost reabilitate aproape în întregime, pentru că au rămas doar pereții din clădirile construite acum 50 de ani, ci am făcut și dotări în școli și licee. Aceste dotări presupun mobilier, tehnică de calcul și așa mai departe. Cu alte cuvinte, nu mai este niciun motiv ca părinții să contribuie la fondul clasei sau fondul școlii”, a afirmat Cosmin Andrei.
El avertizează că va face publice cazurile în care vor fi solicitați bani pentru fondul clasei sau fondul școlii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
O jumatate din banii de la PNRR sunt împrumuturi de la UE. Pentru cele 4 scoli neterminate primaria va trebui sa finalizeze lucrarile pana la 31 decembrie cu fonduri proprii. Daca nici atunci nu sunt finalizate exista riscul obligatiei de a returna in intregime fondurile primite de la UE.
Bani de flori pt amante avem voie?
Declarația lui Cosmin Andrei a dat foc la valiză în cancelariile din Botoșani, unde s-a declanșat codul roșu de panică: se usucă pușculița ilegală numită „fondul clasei”.
Să prinzi anul 2026 cu școli renovate ca-n Occident, dotate cu table inteligente și calculatoare de ultimă generație, dar cu profesori care încă mai cer „câte 50 de lei pentru marker și perdea”, nu mai e doar ilegalitate. Este noaptea minții și foame cronică de mentalitate ceaușistă.
Partea critică din Botoșaniul nostru: Dinozaurii din cancelarie și sindromul „săpunului de acasă” este incă prezent în unele colective școlare .
Pe bune, este de-a dreptul hilar cum unii profesori au trecut prin digitalizare, dar au rămas cu softul setat pe anul 1984. Oameni buni, pereții s-au schimbat, dar creierele multor dascăli au rămas la stadiul de penurie și cartelă.
Anii '80 au plecat !!!
Obiceiul ăsta de a jecmăni părinții sub amenințarea voalată că „altfel copilul nu ia notă mare” este un reflex pur de profesor cu mentalitate de comunist.
Acești nostalgici ai cozilor la lapte suferă de o lene birocratică monumentală. Decât să miște un deget și să facă o cerere oficială către conducere ca să primească topuri de hârtie pe cale legală, preferă să activeze „rețeaua de mămici” de pe WhatsApp, transformate în recuperatori de taxe de protecție.
Amenințarea primarului că-i dă la ziar și-i face de râs e prea blândă. Oamenii ăștia nu trebuie doar expuși, ci trimiși la cursuri de recalificare pentru viața în secolul XXI, unde statul chiar dă bani pentru cretă.
Dragi profesori cu reflexe de directori de IAS comunist, avem o veste proastă: s-a terminat șmecheria, s-a închis robinetul cu pomeni! Școala nu mai e cooperativă agricolă, primăria a băgat saci de bani în școlile botoșănene, iar tablele sunt interactive, nu mai trebuie șterse cu cârpa adusă de acasă de elevul Valerică Popa.
Valoarea voastră la catedră e uriașă, dar tupeul financiar e de-a dreptul de râsul curcilor. Lăsați colecta și treceți la predat, că se vede foamea din comunism prin ecranul tablei smart!
Cei care mai cer fondul școlii/ clasei să fie dați afară din sistem. Definitiv!
Răspuns pentru Nike Lina
E greu să iei în serios un asemenea text atunci când este construit aproape exclusiv din etichete, atacuri la persoană și o doză consistentă de slugărnicie administrativă.
Să le luăm pe rând.
„Școli renovate ca-n Occident, dotate cu table inteligente și calculatoare de ultimă generație.”
Tablele și calculatoarele cumpărate în urmă cu câțiva ani nu devin „de ultimă generație” doar pentru că sunt prezentate astfel într-un comunicat. Multe dintre echipamentele despre care se vorbește cu atâta emfază sunt deja depășite de câteva generații. Iar investiția într-un echipament nu înseamnă automat că toate celelalte nevoi materiale ale unei școli au dispărut.
Apoi avem deja celebrul „Dinozaurii din cancelarie și sindromul «săpunului de acasă» este încă prezent în unele colective școlare”.
Dincolo de conținut, propoziția are o problemă elementară de acord: subiectul este „Dinozaurii... și sindromul...”, deci predicatul trebuie să fie la plural: „sunt încă prezente”. E un detaliu mic, dar destul de ironic într-un text care îi acuză pe alții că au rămas în urmă.
Cât despre „jecmănirea părinților sub amenințarea voalată că altfel copilul nu ia notă mare”, poate că autorul are în vedere anumite colegii cu tradiție. Dar generalizarea este profund de rea-credință.
În foarte multe școli, profesorii cumpără de ani de zile din banii proprii markere, hârtie, materiale pentru activități, materiale didactice și alte consumabile. Nu pentru că sunt „dinozauri comuniști”, ci pentru că trebuie să poată să-și facă meseria în condițiile reale din școală.
Și aici apare o confuzie intenționată: existența sau inexistența „fondului clasei” nu poate fi redusă la caricatura „profesorul cere bani ca să aibă ce preda”. Sunt lucruri diferite, iar realitatea din școli este mult mai nuanțată decât permite acest pamflet.
Dar partea cu adevărat interesantă este alta:
„Amenințarea primarului că-i dă la ziar și-i face de râs e prea blândă.”
Aici tonul se schimbă brusc. Profesorii sunt „dinozauri”, „nostalgici ai cozilor la lapte”, „directori de IAS comunist”, oameni care „jecmănesc” și care ar trebui „dați afară definitiv”.
În schimb, față de primar avem o deferență aproape emoționantă: dacă îi amenință cu presa, „e prea blând”.
Este o diferență de ton greu de ignorat.
Mai ales când autorul este angajat al primăriei.
În aceste condiții, textul nu mai seamănă doar cu opinia unui cetățean despre educație. Seamănă foarte mult cu discursul unui om din administrația locală care preia și amplifică mesajul șefului instituției, în timp ce îi atacă grosolan pe profesorii asupra cărora administrația exercită o anumită autoritate instituțională.
Și încă ceva despre „sacii de bani” și „pomenile”.
O bună parte din investițiile cu care administrația se laudă provin din fonduri europene, inclusiv din programe și mecanisme finanțate de Comisia Europeană. E foarte convenabil ca beneficiarul local să prezinte rezultatul drept propria mare performanță și să uite să spună de unde provin banii.
Fondurile europene nu sunt „pomeni” ale primăriei către școli. Sunt resurse europene pentru investiții publice, accesate prin proiecte și mecanisme administrative. A-ți aroga meritul exclusiv pentru banii pe care i-ai gestionat este cel puțin o prezentare incompletă a realității.
Și, în sfârșit, să nu confundăm digitalizarea cu abandonarea tuturor celorlalte instrumente didactice.
O tablă interactivă nu face inutil un marker. Un calculator nu face inutilă hârtia. Un ecran nu înlocuiește automat toate materialele didactice.
Mai mult, în cazul copiilor mici, utilizarea excesivă a ecranelor nu este nici măcar o virtute pedagogică în sine. Digitalizarea trebuie să fie un instrument, nu un scop. Profesorul trebuie să poată alege metoda potrivită pentru activitatea respectivă, fie că este vorba despre o tablă interactivă, o tablă clasică, un marker, o fișă de lucru sau un material concret.
Așadar, problema nu este că trebuie respectate regulile privind colectarea banilor de la părinți. Evident că trebuie.
Problema este că o discuție legitimă despre „fondul clasei” a fost transformată într-o tiradă împotriva profesorilor, presărată cu insulte, generalizări și nostalgii comuniste inventate pentru efect retoric.
Dacă vrem să discutăm serios despre finanțarea școlilor, discutăm despre bugete, proceduri, achiziții, responsabilități și despre ce ajunge efectiv în fiecare școală.
Dacă vrem să discutăm despre calitatea educației, discutăm despre profesori, elevi, curriculum, infrastructură și politici educaționale.
Dar dacă scopul este doar să-i umilești pe profesori și să-l aplauzi pe primar, atunci textul de mai sus își atinge perfect obiectivul.
Doar că asta nu se mai numește dezbatere despre educație.
Se numește propagandă administrativă.