Un accident cu două victime, produs de un șofer din județul Botoșani, a avut loc sâmbătă în județul Suceava. Liviu, din comuna Cristinești, județul Botoșani, conducea autoturismul VW Golf pe DN29C, din direcția Siret către Botoșani.
În mașină cu el era Ioana, din municipiul Iași. La un moment dat, botoșăneanul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu autoturismul în șanțul de pe partea dreaptă a părții carosabile. În urma accidentului a rezultat avariere autoturismului și vătămarea corporala a conducătorului auto și a pasagerei.
Botoșăneanul a fost preluat de echipajul din cadrul SAJ și transportat la Spitalul Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticat cu TCC, traumatism coloană cervicală, traumatism membru inferior drept.
Ioana a fost preluată de echipajul din cadrul SAJ și a transportată la Spitalul Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticat politraumatism prin accident rutier. Șoferul nu era băut. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia