O cursă nebună şi ilegală s-a terminat cum nu se putea mai rău: cu un accident mortal. Doi adolescenţi de 16 ani şi-au pierdut viaţa după ce maşina pe care o conducea unul dintre ei s-a izbit violent de un cap de pod, undeva în apropiere de Suceava. Autoturismul s-a aprins imediat, iar cei doi nu au mai avut scăpare din capcana de foc.
Accidentul a avut loc în comuna Fântâna Mare, la 30 de kilometri de Suceava, când abia se crăpa de ziuă. În maşina despre care martorii spun că gonea pe şosea erau doi prieteni, amândoi de 16 ani. În curbă, şoferul de ocazie, fără pic de experienţă, a pierdut controlul volanului şi a lovit un cap de pod. Maşina s-a aprins instaneu. Bubuitura a fost atât de puternică încât a trezit din somn mai mulți săteni.
"Ajutor, ajutaţi-mă, nu mă lăsaţi aici". Am încercat să îl scot. Striga după ajutor. Am luat un topor şi am spart luneta şi am încercat să-l scot din maşină. Dar până la urmă s-a aprins toată maşina şi din spate şi nu am mai putut să îl scoatem. L-am tras până la jumate, după a rămas blocat acolo", a povestit un martor al accidentului tragic.
Amândoi băieţii au pierit în capcana de foc. Erau colegi de liceu şi luni ar fi început clasa a 11-a.
"Am văzut maşina arsă, ei morţi. Teribilişti, aşa cum sunt în ziua de azi. Mi s-au înmuiat picioarele. Eu sunt la biserică gropar, am îngropat o grămadă de lume, dar aşa ceva nu am văzut", a declarat alt martor.
Sătenii spun că maşina ar fi a familiei unuia dintre tineri, şi că cei doi ar fi făcut toată noaptea curse în viteză pe străzile comunei.
"Toată noaptea se umblă pe aici cu maşina, s-a auzit motorul maşinii. Mergeau cu viteză", a precizat un localnic.
Sursa: observatornews.ro
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia