Un tânăr de 19 ani din județul Botoșani a murit după un accident grav produs în Olanda. Accident a avut loc duminică, 30 august 2026, în localitatea Beneden-Leeuwen, din provincia Gelderland.
Botoșăneanul a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa șoseaua cu bicicleta. Impactul a fost atât de grav încât la intervenție a fost solicitat inclusiv un elicopter medical, iar medicul acestuia a însoțit victima în ambulanță până la spital.
Din păcate, tânărul, care este din localitatea Dersca, a murit luni, 31 august, în spital.
Potrivit informațiilor comunicate presei, cercetările de până acum indică faptul că tânărul ar fi trecut probabil pe culoarea roșie a semaforului. Ancheta privind circumstanțele exacte ale accidentului continuă.
Șoferul autoturismului, un bărbat de 48 de ani din Beuningen, a fost dus la secția de poliție după accident și ulterior a putut pleca.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia