Botoșăneanul Constantin Strug, dat dispărut în cursul zilei de marți, a fost găsit în această seară, în urma unor ample căutări la care au participat polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari.
„Ca urmare a sesizării dispariției numitului Strug Constantin, de 52 de ani, din localitatea Lozna, județul Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani împreună cu jandarmii, pompierii și voluntari s-au mobilizat și s-au deplasat în zona indicată, în căutarea bărbatului”, a transmis Poliția.
Ca urmare a măsurilor dispuse de către forțele de ordine angrenate în operațiunile de căutare, bărbatul a fost identificat de către echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi la aproximativ 3 kilometri de locuința sa, respectiv la marginea unei păduri din localitatea Lozna, județul Botoșani.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical pentru evaluarea stării de sănătate, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia