Firma de construcții Anista Design SRL din Suceava, care a înregistrat cele mai mari întârzieri în reabilitarea Școlii 2, a Seminarului Teologic, a Școlii 11 și a Liceului Pedagogic Nicolae Iorga din municipiul Botoșani, dă în judecată Primăria.
Anista Design SRL a deschis, de curând, o acțiune în instanță împotriva municipiului Botoșani, solicitând plata unor sume de bani din contractele pe care le-a derulat.
Primarul Cosmin Andrei susține că municipalitatea a făcut, săptămâna trecută, o plată de peste un milion de lei către Anista Design. Mai mult decât atât, el susține că Primăria este exonerată de orice răspundere juridică, atâta timp cât contractul încheiat cu constructorii prevede că municipalitatea face plățile în funcție de banii încasați de la autoritățile centrale.
Unicredit Bank SA a solicitat Tribunalului Suceava deschiderea procedurii insolvenței societății comerciale Anista Design SRL din Suceava. Cererea la instanța din Suceava a fost depusă pe 9 iunie, însă magistrații nu au stabilit încă un termen la care vor analiza solicitarea.
În 2025, Anista Design SRL a avut o cifră de afaceri de 17,5 milioane de lei și un profit net de 1,6 milioane de lei. Societatea figuează cu 33 de salariați.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia