Directorul agenției teritoriale Botoșani a Autorității Rutiere Române, Dan Ștefan Pădurariu, a rămas fără mandatul de consilier județean. Acesta a demisionat din funcție pe data de 26 august.
Consilierii județeni, care se întrunesc luni în ședință ordinară, iau act de demisia acestuia și aprobă o hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier judeţean al lui Dan - Ștefan Pădurariu.
„Conform art. 204 alin. (6) și alin. (17) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările ulterioare, constatarea încetării de drept a mandatului de consilier județean se realizează printr-o hotărâre de constatare a consiliului județean, la propunerea președintelui consiliului județean sau a oricărui consilier, adoptată în prima ședință desfășurată după apariția evenimentului și în baza demisiei scrise înaintate președintelui consiliului județean”, se arată în proiectul de act normativ.
Dan - Ștefan Pădurariu a fost ales pe listele PSD Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia